Numita adesea Mocanita de pe Valea Vaserului, Calea Ferata Forestiera din Viseu de Sus, situata chiar in nordul Romaniei, la granita cu Ucraina, reprezinta o bogatie atat din punct de vedere tehnic, cat si cultural.
Pe traseul caii ferate circula pana astazi, pe langa locomotive Diesel si locomotive cu abur, alimentate cu lemn. Prin acest lucru, Mocanita de pe Valea Vaserului devine cunoscuta in intreaga lume ca fiind ultima cale ferata forestiera activa, pe care circula locomotive cu abur.
  
Calea ferata ingusta (ecartament de 760 mm) trece printr-o vale de o salbaticie fermecatoare, de-a lungul raului Vaser, traversand poduri si sfredelind tunele. Strabate o zona impadurita enorma, unde nu exista drumuri de acces sau asezari omenesti si unde animalele salbatice sunt la ele acasa. Exploatarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului a inceput in secolul al XVIII-lea, sub dominatia austro-ungara. Colonistii vorbitori de limba germana au patruns primii in padurile virgine si cu ajutorul plutaritului au adus lemnul taiat la gaterele din Viseu de Sus.
In 1932 s-a inceput constructia la Calea Ferata Forestiera, care in comparatie cu plutaritul insemna un enorm progres tehnic.
Caile ferate forestiere s-au raspandit in acea vreme in toata Europa, in special in zona carpatica. Principiul de functionare era simplu-urmand cursul raului, a fost necesara o raza ingusta a curbelor (acest lucru permitea doar un ecartament ingust); la urcare Mocanita transporta doar vagoanele cu muncitori si vagoane goale pentru busteni, insa la coborare acestea erau pline cu lemn si practic locomotiva era impinsa pe sine de greutatea trenului pana la fabrica de prelucrare a lemnului.
  
O data cu dezvoltarea transportului rutier din anii 1950-1960, caile ferate forestiere din Europa au disparut progresiv.
In Romania insa, acestea s-au mentinut destul de mult, datorita dezvoltarii economice lente.
In 1970 in Romania mai existau peste 3600 km de cale ferata forestiera si in anul 1986 inca se mai fabricau noi locomotive cu abur.
La sfarsitul anilor 1980, in tara erau practicabile peste 15 cai ferate forestiere, cu o infrastructura de peste 1000 km.
Singura cale ferata forestiera care astazi mai functioneaza este Mocanita de pe Valea Vaserului – toate celelalte au fost scoase din functiune. Pentru ca locomotivele cu abur sa poata fi pastrate pentru activitatea turistica cat mai mult timp, trenurile de productie folosesc predominant locomotive Diesel.
Spre bucuria numerosilor vizitatori, traditia in Viseu de Sus isi continua drumul. Din luna mai pana in luna octombrie, circula regulat trenuri cu abur pentru turisti, de mai multe ori pe saptamana pana la statia Paltin si inapoi.

Daca privesti profilul cetatii pe harta, poti vedea cu usurinta ca un chip de om priveste spre Rasarit. In asteptarea luminii, acest profil ce semnifica regenerarea, se pierde in timp catre legenda arhitectului antic Hiram.
Istoria Mediasului relateaza despre breslele zidarilor si pietrarilor ce au ridicat zidurile fortificatiilor in perioada anilor 1490 – 1536. Dar mult mai vechi intamplari spun ca maiestria acestor oameni in a cladi constructii rezistente peste timp, precum si arta lor de a intelege marile simboluri ale lumii sunt de neegalat. Tainele cetatii incorporeaza in acest nemaiîntalnit profil un simbol al creatiei. imagini desprinse parca din imaginatie, arata ca Cetatea Medias este construita ca un adevarat Templu, in care initiatii desfasurau trasee secrete in cautarea Luminii.
Cladiri impresionante ce se profileaza a fi foste Temple, cuvinte – devize ce s-au pierdut in istorie, asteapta a fi descoperite astazi de cei, dornici sa reânvie viata cetatii medievale, vor raspunde la provocarea misterioasei cetati.
 
Mirajul Turnului Trompetilor
Inteleptii locului pastrau cu strasnicie tainele inaltarii spre albastrul cerului. Considerat de unii fara sfarsit, de altii doar inceputul unei noi calatorii, calea Turnului Bisericii Sf.Margareta se deschide in spirala spre cer, atingand aproape 70 de metri. Silueta constructiei a sadit de secole in mintea contemporanilor o serie de intrebari : cand si de cine a fost ridicat, cum au reusit arhitectii vremii sa se inalte atat de sus. de ce este atat de inclinat turnul ? O veche legenda spune ca breasla pietrarilor a dorit sa inalte un turn cun n-a mai fost altul, pentru a ajunge mai repede la ceruri. Trufia constructiei nu a fost privita cu cei mai buni ochi, puterea divina dand o lectie breslasilor, prin inclinarea acestui turn, spre luare aminte. Statui cu personaje de legenda, cum ar fi Turre Pitz, ceasul secular, au fost asezate inca din Evul Mediu pe turn, spre a aminti localnicilor ca cetatea e vesnic vie.
Cei mai curiosi dintre cei ce se aventureaza sa admire peisajele de la inaltime, vor putea cu usurinta a intelege ca vechii locuitori ai Mediasului isi doreau cat mai multa lumina, revendicand ca un privilegiu bucuria de a privi printre primii aparitia soarelui din acest magic simbol al cetatii, ce de sute de ani rezista in ciuda inclinarii sale.
Taina Vrajitoarelor
Mediasul avea drept la judecata capitala, adica de a condamna la moarte pe cei care, din diferite motive pareau a schimba cursul normal al vietii. Procese lungi, in care oamenii erau acuzati de a fi gresit unii impotriva celorlalti, sau ca au pactizat cu diavolul, au facut subiectul unor intamplari ce sunt parte din istoria cetatii Mediasului. Spectacolul arderilor pe rug se petrecea chiar in mijlocul cetatii, in piata mare, acolo unde intreaga suflare se aduna sa vada nemaiîntâlnitele evenimente. Istoria spune ca inceputurile vanatorii de vrajitoare au inceput la mijlocul secolului al XVI-lea pentru ca sa se sfarseasca doua secole mai tarziu. Se pare ca ultima ardere pe rug a unei vrajitoare la Medias a fost in jurul anului 1700.
Magica Stralucire a Gemenilor
Gemenii au rasarit din Miazanoapte spre a aduce lumina, creând povestea trecerii de la intuneric la lumina. Cei doi gemeni se transforma mereu, pana ajung ca mesageri ai vietii, in cocosi solari ce cantaresc mersul ceasurilor zilei. Misterioasa fresca a fost, inteleasa astazi in feluri diferite, de la vechile mituri ale lui Orfeu si Euridice, la fratia ce o leaga cavalerii medievali, de la legendele despre Castor si Polux la Francmasonerie, de la constelatia ce impodobeste cerul, la un omagiu adus muzicii. Este sigur ca, misterul acestor doua personaje ce raspandesc armonie prin ambianta vegetala si prezenta pasarilor nu vor fi cu usurinta descifrate, ramanand o provocare pentru orice trecator.
Secretele Cultului Feminin
Dintre toate figurile umane ce dainuie in Medias, o covarsitoare majoritate reprezinta imagini de femei. Intr-o atmosfera de basm, la finalul unei astfel de cautari, esti coplesit de figuri ce reprezinta muze, tinere fete, ingeri feminini, ursitoare, care iti arata ca Mediasul medieval purta un mare respect pentru simbolul feminin. Intr-o lume in care barbatul domina totul, iata ca la Medias, spiritul cavaleresc se manifesta intr-un fel cu totul deosebit, pretuind gratia feminina si fiinta care prin darul divin asigura perpetuuarea cetatii. Mitul Torcatoarei, asezata in mijlocul cetatii, pe o cladire de unde in fiecare dimineata lumina sublima a soarelui o inunda cu generozitate, evoca legenda ursitoarelor care se adunau la nasterea fiecarui copil din cetate. Pretuind aceste fantastice fiinte, oamenii burgului i-au adus un omagiu celei ce toarce firul vietii, in dorinta de a imbuna si de a capata “un fir” , o viata cat mai lunga.
Ezoterismul ce inconjoara aceasta statuie, ca si intreaga legenda a cultului feminin la Medias, sporeste aura de mister a Cetatii Luminii.
 

Departe de lumea dezlantuita, cocotata pe un pisc muntos, intre Targoviste si Campulung pe Valea Dambovitei se afla Manastirea Cetatuia. Pe versantul abrupt al muntelui, in partea de sud-est, si pe valea paraului Cetatuia, a existat una dintre cele mai vechi vetre isihaste romanesti, intre secolele XIII si XVIII.
Valea strabatuta de apele paraului Cetatuia ce se indreapta spre contopirea cu apele Dambovitei, este numita de localnici, Valea Chiliilor, din cauza numarului mare de sihastrii ce au trait in pesterile sfintilor de odinioara.
  
  
  
“Sfintii zavorati”, care se zideau pe ei insisi in chili sau pesteri, lasand doar o mica deschizatura pentru primirea putinei hrane sau a Sfintei  Impartasanii, au aparut sihastrii “nebuni pentru Hristos”, numiti de localnici si “chilioti” – de la cuvantul chilie.
Un astfel de sfant “zavorat” a fost si Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al-XVII-lea.
  
  

Pestera Mosului (Zamolxis), din traditiile populare romanesti fiind atat imaginea Dumnezeului dacilor cat si a marelui Preot.
In vechime loc de meditatie si ruga al Marelui Preot.
  
  

Crucea Dorintelor – ridicata in 1947, pe locul numit Tronul lui Negru Voda
Urmele de pasi – legenda le atribuie lui Negru Voda si familiei sale, care au cerut ajutor divin pentru a scapa de tatari. Vechimea minima estimate a urmelor 100 000 ani.
  

Cavalerul Trac (cunoscut si ca Marele Zeu Gebeleizis), sculptura in relief negativ (aproximativ 3500 ani ) – Zeul Tanar al tracilor si este “vazut” ca un simbol al nemuririi si al victoriei “binelui” asupra “raului” si mortii.
  
Manastirea Cetatuia Negru Voda este renumita, atat pentru Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului si de Izvorul Vindecator, care picura in Altarul Bisericii doar cateva luni pe an, cat si pentru particelele din moastele Sfantului Cuvios Ioanichie Schimonahul (praznuire in 26 iulie), canonizat in anul 2009, adapostite in racla in care sfantul a fost pus inainte de canonizarea sa oficiala.
Moastele sfantului  au fost mutate in cetatea Campulungului in primavara anul 2003, pentru a fi accesibil credinciosilor ce nu pot urca pe muntele Cetatuia.
  
  
  
Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.

Cand te apropii de el, ai senzatia ca te apropii de craterul unui vulcan. De pe un mal pe altul distanta ar fi cam de 40-50 de metri, iar specialistii spun ca adancimea este de numai 4 metri. Localnicii au insa propria varianta, care nu coincide absolut deloc cu varianta oficiala. Legendele create sustin ca mina prabusita e foarte adanca, iar deschiderea plina de apa a lacului nu ar acoperi decat o mica parte din ea. Canale si guri de aerisire se intind in subteran, iar cei mai saraci cu duhul sustin ca tot orasul Baia Sprie ar fi in pericol sa se prabuseasca pe aceste tunele inundate acum de apa. Cu toate acestea, din 1920 si pana acum, niciun maramuresean nu s-a plans ca i se clatina casa. Poate doar la cutremur sau dupa o sticla de horinca. Lacul ramane insa un obiectiv turistic deoarece culoarea apei se schimba.
 
In urma inundarii minei, apa e plina de sulfuri (localnici spun ca-i bun pentru piele), iar culoarea este de un verde puternic, care bate usor in albastru. Cand mai multe persoane inoata, atunci culoarea apei se schimba iar. Combinatia chimica din lac a facut ca aici sa fie prezent si acidul sulfuric liber, in concentratie de 7,8 miligrame la litru, iar ph-ul apei este 4. Nu va speriati, se poate inota lejer in lac, fara a avea vreun soi de probleme. Desi este un lac format cu ajutorul omului, turistii apreciaza faptul ca nu este modernizat. Nu se simte nicaieri o “imbunatatire” cu beton a peisajului, iar acest lucru a facut din Lacul Albastru o destinatie romantica pentru multi din tinerii indragostiti. Nu putini sunt cei care prefera sa vina aici pe ATV-uri, sau la un gratar. Lacul a fost studiat si cercetat de inginerul geolog Vasile Bologa, un pasionat ocrotitor al naturii. Privind geneza sa si chimismul apei, este unicat in tara, fapt pentru care, in urma cu 37 de ani a fost declarat MONUMENT AL NATURII H.C.L. nr 204/16.03.1977 si este in custodia Administratiei Parcului Natural Muntii Maramuresului care in parteneriat cu organizaţii neguvernamentale are drept scop conservarea peisajului în scop stiintific si educativ. Coniferele din jurul lacului completeaza o priveliste incantatoare, constituindu-se intr-o zona de agrement deosebita.
 
Accesul în aria protejată: din centrul orasului Baia Sprie se urcă, prin spatele bisericii catolice, pe strada care ne conduce în directia nordică până la liziera pădurii; de aici poteca urcă în serpentine până la Lacul Albastru, timpul de mers 45 minute /1 oră. Urmariti marcajul cruce rosie si semnele de directionare Lacul Albastru.
In cadrul programului de finantare “Spatii Verzi – componenta Arii Naturale Protejate” al Fundatiei pentru Parteneriat Miercurea Ciuc, Societatea Ecologista din Maramures prin Clubul Civic Lacul Albastru Baia Sprie, în parteneriat cu RNP Romsilva APNMM (în calitate de custode al ariei protejate) este beneficar al proiectulului “Lacul Albastru – unicat european”.
 

Se pare ca denumirea originala data de Brancusi ansamblului său sculptural a fost :
“Calea Sufletelor Eroilor“.
El este alcatuit din trei lucrari :
- Coloana fara Sfarsit ( Coloana Infinitului )
- Poarta Sarutului
- Masa Tacerii
Strada dreapta care leaga Coloana de Poarta se numeste Strada Eroilor si se extinde pana la Masa prin Aleea Scaunelor.
Actul creatiei brâncusiene de la Târgu-Jiu a avut o anumita dinamica in intervalul 1937-1938, deoarece anasamblul s-a constituit prin adaugarea succesiva a pieselor sculpturale. Astfel, monumentul recunostintei a fost gandit initial inca din 1934, ca o unica sculptura monumentala: Coloana fara Sfarsit. Ideea unui ansamblu de sculpturi dateaza din lunile iunie-iulie 1937, iar scaunele si bancile sunt interventii tarzii din 1938 cu semnificatii suplimentare, ce vin doar sa intareasca semantica celor doua piese principale din Parcul public: Masa Tacerii si Poarta Sarutului.
Aleea Scaunelor din Parcul public a fost deschisa in octombrie 1937. La indicatiile lui Brancusi ea a fost amenajata cu cate 5 nise pe fiecare latura (unde s-au amplasat cate 3 scaune), iar pe marginea ei s-au plantat 20 de plopi piramidali. Au fost taiate si unele alei secundare la sfaturile sculptorului, asa cum ar fi Aleea Indragostitilor (intre Masa si Poarta, perpendicular pe aleea principala) sau aleile ce marginesc lateral Poarta (“tarcoale“ cum le numea artistul). Amenajarea Parcului Coloanei s-a efectuat in intervalul octombrie 1937-august 1938. Aici artistul a dorit sa fie plantati de asemenea plopi piramidali, flori de camp si iarba. Festivitatile legate de donatia lucrarilor brancusiene Primariei orasului Targu – Jiu (de catre Liga Nationala a Femeilor Gorjene) au avut loc la 27 octombrie 1938.
Coloana fara Sfarsit a fost realizata tehnic de catre inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, dupa modulul cioplit in lemn de tei de catre Brancusi. Constructia ei a inceput in august 1937 la Petrosani si s-a incheiat in noiembrie la Targu-Jiu. Metalizarea ei s-a executat in iunie-iulie 1938.
Coloana fara Sfarsit are o inaltime de 29,33 m si este constituita din 16 module romboidale, fiecare avand 1,80 m inaltime.
Poarta Sarutului a fost amplasata in octombrie 1937 si sculptata in 1938 (finalizata la 20 septembrie).
Ea are latimea de 6,45 m, inaltimea de 5,13 m si grosimea de 1,69 m.
Masa Tacerii este alcatuita din tabliile mari a doua variante succesive : prima masa realizata cel mai probabil in iunie- iulie 1937 si cea de a doua in august 1938, la Atelierele “Pietroasa“ din Deva. Are un diametru de 2,15 m si o inaltime de 0,88 m.
Bancile de piatra ce flancheaza poarta au fost cioplite si terminate la 20 iulie 1938, iar sacunele de piatra (12 cu fata rotunda din jurul Mesei si 30 cu fata patrata de pe Aleea Scaunelor) au fost aduse la 1 august 1938. Sculpturile din Parcul public sunt din travertin de Banpotoc iar Coloana din fonta alamita. Distanta dintre Masa si Poarta este de 121 m, iar intre Poarta si Coloana sunt 1154 m.
In ceea ce priveste semnificatia enigmaticelor lucrari brancusiene, stim ca acestea au fost rezultatul unor indelungi si adanci meditatii asupra modului de reprezentare (adesea simbolic) a sacrului in arta. Cu toate ca o mare parte din ele au ca sursa profunda folclorul romanesc, ele sunt in acelasi timp moderne si universale, atragand artisti, filosofi, scriitori, oameni de stiinta sau simpli admiratori de pe tot cuprinsul globului.
Constantin Brancusi (19.02.1876-16.03.1957) s-a nascut si a copilarit in satul Hobita, in apropiere de Targu-Jiu.
A absolvit Scoala de Arte si Meserii din Craiova (1894-1898) si Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti (1898-1902).
In anul 1904 pleaca la Paris unde, un an mai tarziu, este admis prin concurs la Ecole Nationale des Beaux-Arts. Incepand cu 1907 marele artist roman trece la o arta nonfigurativa, intrand astfel in circuitul avangardei pariziene. Participa la numeroase expozitii care îi vor raspandi faima de “parinte al sculpturii moderne“ in intreaga lume. Destinul cultural al orasului Targu-Jiu a inceput in anul 1937, cand Brancusi a hotarat sa amplaseze aici trei din lucrarile sale, care impreuna vor fi cunoscute mai tarziu ca alcatuind Ansamblul Monumental Calea Eroilor.
Menirea acestei capodopere a fost aceea de a comemora eroii gorjeni care s-au jertfit in primul razboi mondial.
Comanda lucrarii a fost facuta de catre Liga Nationala a Femeilor Gorjene, prin intermediul presedintei acesteia, Aretia Tatarescu.
Brancusi nu a acceptat sa fie platit pentru opera sa.

Fost Ducat pe vremea Imperiului Austriac, Bucovina, aflata in nordul Moldovei, la granita cu Ucraina, ofera calatorului privelisti de o rara frumusete, precum si o serie de monumente arhitectonice de o inestimabila valoare, parte a patrimoniului cultural universal.
Bucovina reprezinta locul ideal pentru calatorul dornic de recreere in natura, dar si de cunoastere. Natura generoasa este completata de manastirile construite de mari domnitori si boieri moldoveni (Musatinii, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Stefan Tomsa, Alexandru Lapusneanu, Familia Movilestilor etc), fiecare recunoscuta, printre altele, dupa o culoare specifica: albastru de Voronet, rosul de Humor, verdele de Sucevita sau galbenul de Moldovita.
Drumul de la o manastire la alta, cu un scurt popas in casele primitoare ale bucovinenilor, reprezinta nu numai un periplu prin istorie, ci si o bucurie a simturilor. Bucovina reprezinta o regiune ce poate fi vizitata oricand, caracteristicile climatice oferind in fiecare anotimp in parte atractii turistice de o mare diversitate. Perioada Sfintelor Pasti, Sfanta Maria (15 august) sau hramurile manastirilor sunt evenimente speciale.
Bucovina este trecuta in catalogul UNESCO – Mari monumente ale lumii.
 
Manastirea Bogdana construita in jurul anului 1360, este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata in forma ei originala, considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei.
Manastirea Voronet, construita de domnitorul Stefan cel Mare, cu hramul Sfantului Gheorghe, a fost construita pe locul unui vechi schit de lemn, unde, conform traditiei, a trait Daniil Sihastru. Pisania bisericii (inscriptie sculptata in piatra) arata ca lucrarile de constructie au durat patru luni, terminandu-se in anul 1488. Originalitatea artistului care a pictat-o consta si in curajul introducerii unor elemente de peisaj local, precum instrumente muzicale specifice, vesminte populare, totul pe un fond de albastru ce a nascut sintagma ”albastru de Voronet”, nuanta a carui compozitie a fost o surpriza pana astazi. Acum se stie ca la baza albastrului a stat azuritul, ce nu se gaseste nativ in Romania si avand in vedere suprafata mare pictata cu albastru, ridicarea bisericii a costat probabil o avere. Se spune ca nuanta acestui albastru este identica cu cea a cerului Bucovinei dintr-o anumita perioada a anului, la culesul strugurilor.
 
Prima ctitorie a domnitorului Stefan cel Mare a fost insa Manastirea Putna, la 1466, destinata a fi resedinta familiei. In timp, Manastirea Putna a devenit un insemnat centru cultural si artistic al tarii. Legenda spune ca locul pe care s-a construit Manastirea Putna a fost stabilit de domnitor prin tragerea cu arcul de pe un varf de munte. Unde a cazut sageata, acolo s-a construit manastirea.
 
Spatiul bucovinean nu se termina aici, ci continua cu manastirile Sucevita, Moldovita, Arbore, Dragomirna, Humor, toate fiind nu numai impresionante lacasuri arhitectonice romanesti, dar si inestimabile muzee medievale ce adapostesc inscrisuri, obiecte de cult si icoane de mare pret.

Biserica Neagra din Brasov numita astfel dupa marele incendiu din 1689.
 
A fost reconstruita incepand cu anul 1383, din initiativa preotului Thomas Sander, pe locul unui edificiu mai vechi si este considerata astazi un simbol al goticului transilvanean.
Constructia corului de tip hala cu trei nave, al bisericii dedicate initial Sfintei Fecioare Maria, sta sub influenta santierelor central-europene ale familiei de pietrari Parler. Contrafortii in trepte, incheiati cu fiale in partea superioara, sunt decorati cu statui sculptate in piatra, reprezentand pe sfintii protectori ai bisericii.
  
Lucrarile, intrerupte de invazia turceasca din anul 1421 ce a dus in captivitate intregul Sfat al orasului, au fost reluate spre sfarsitul secolului al XV-lea, cand s-a ridicat corpul trinavat al bisericii-hala cu tribuna si doua turnuri pe vest, dintre care numai cel de sud depaseste inaltimea navelor.
Din aceasta perioada dateaza si cele cinci remarcabile portaluri din piatra, realizate sub influenta santierului Bisericii Sfanta Elisabeta din Kosice (Slovacia), cel de vest constituind un punct de varf al goticului tarziu din aceasta parte a Europei.
In dreptul accesului de sud-est a fost ridicat pridvorul ce adaposteste imaginea Mariei cu Pruncul intre Sfintele Ecaterina si Varvara, capodopera a picturii transilvanene, atribuita la fel ca si constructia, munificentei regelui Matia Corvinul (1458-1490) si sotiei sale Beatrix de Aragon. Canaturile portii de lemn a pridvorului pastreaza inscris anul 1477.
 
 
In urma instalarii religiei Reformei in Transilvania in 1541, cu contributia directa a umanistului Johannes Honterus (1498-1549), parohia Bisericii Negre din Brasov a trecut la confesiunea luterana.
Dupa incendiul din 1689, interiorul bisericii a fost reconstruit in stil baroc.
 
  
Biserica pastreaza fragmente din pictura murala medievala Sf Maria (1476), cristelnita din bronz in stil gotic (1472), trei panouri ale altarului din Feldioara (1495), orga Buchholz (1836) cea mai mare orga mecanica din Romania si cea mai importanta colectie de covoare orientale din Transilvania datand din secolele XV-XVI. În turnul Bisericii Negre se află cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de cca. 6.000 kg.

Legenda Copilului de pe cornisa
 
Una dintre cele mai cunoscute legende transilvanene își are rădăcinile în secolul XV, odată cu ridicarea Bisericii Negre din Brașov.
Pe una din laturile bisericii, pe o coloana, se află statuia unui copil înfățișat într-o poziție care dă impresia că se apleacă peste cornișa clădirii.
Aceasta sculptura atipica reprezinta de fapt legenda acelui copil.
Se povesteste că în vremea ridicării bisericii, meșterul constructor care trebuia să coordoneze lucrările a angajat un ucenic pentru a-l ajuta la lucrările de constructie.
Pe măsură ce trecea timpul, iar lucrarea se apropia de final, meșterul constructor a observat priceperea ucenicului său. Din gelozie, i-a cerut acestuia sa masoare daca peretele bisericii este drept, cu ajutorul atei cu plumb, dar în momentul în care s-a aplecat, meșterul l-a împins peste cornisa. Legenda ne mai spune că statuia copilului a fost ridicată la final, exact pe aceeași coloană, reprezentand copilul cum masoara inclinatia peretelui, de către același meșter constructor, cuprins de remușcări.

Ideea a pornit de la un simplu subofiter din garda nationala bavareza.
Acesta a sugerat organizarea unei curse de cai cu ocazia festivitatilor legate de casatoria dintre printul mostenitor Ludwig de Bavaria si printesa Therese von Hildburghausen.
Regele Bavariei, Max I. Joseph von Bayern, s-a aratat mai mult decât încântat de aceasta sugestie.
La 17 octombrie 1810 avea loc cursa de cai, pe care printesa-mireasa a denumit-o Oktoberfest. Ca loc de desfasurare a fost aleasa o pajiste nefolosita de la marginea orasului. La aceasta prima festivitate, bauturile nu au fost servite în locul de desfasurare a cursei, ci în centrul orasului. În anii ce au urmat, festivalul a fost finantat de diferite firme private.
Din anul 1819, Oktoberfest-ul a intrat sub patronajul edililor orasului, care si-au asumat responsabilitatea organizarii sale anuale. Cu timpul, conducerea orasului a permis vânzarea si consumarea bauturilor alcoolice în perimetrul Oktoberfest-ului.
Acest lucru a presupus amplasarea unor mese si banci lungi, care în timp s-au înmultit considerabil. Pe lânga bere, vizitatorii Oktoberfest-ului se puteau distra la popice, dans si multe altele.
La finele secolului, datorita numarului tot mai mare de vizitatori, au fost introduse corturile, fiecare firma având cort separat. Fiecare festival debuteaza cu defilarea firmelor participante, reprezentate de carute împodobite festiv si trase de patru cai.
Traditia conform careia primarul orasului da cep primului butoi de bere în prima sâmbata la ora 12, declarând astfel deschis festivalul, a fost inaugurata relativ târziu, în anul 1950.
Oktoberfest nu a fost la origine o manifestare singulara: septembrie era în mod traditional luna festivalurilor berii si aceasta nu doar datorita nevoii oamenilor de a petrece.

   
O lege germana din anul 1539 stipula faptul ca berea nu putea fi produsa decât între 29 septembrie si 23 aprilie, deoarece pe perioada verii riscurile unor incendii în timpul prelucrarii berii erau mult mai mari. Neavând conditiile de depozitare pe care le au astazi, producatorii trebuiau sa vânda toata berea din anul respectiv înainte de a putea începe producerea uneia noi. De aici si multitudinea de festivaluri la care berea se gasea din belsug.
Dar de ce i se spune Oktoberfest când el se desfasoara, cu exceptia ultimelor 2-3 zile, în luna septembrie?
Ei bine, numele, pe care printesa-mireasa l-a ales foarte inspirat, se leaga de perioada în care a avut loc festivalul prima data: 12-17 octombrie 1810. Aceasta traditie a fost modificata din anul 1872, când s-a hotarit ca în luna octombrie vremea era prea rece pentru un astfel de eveniment desfasurat în aer liber. Numele, deja consacrat, nu i-a fost însa schimbat, de unde si necesitatea extinderii acestuia pâna în primele zile ale lunii octombrie.

 

Datata inca din anul 1573 geamia poarta numele Printesei fondatoare Esmahan, fiind fiica Sultanului Selim al II-lea si sotia lui Socollu Mehmet Pasa. Este unul dintre cele mai vechi edificii de cult musulman de pe teritoriul Romaniei si reprezinta unica podoaba medievala a Mangaliei. Are un stil aparte fata de constructiile de cult turcesti din Dobrogea, la intrarea in geamie exista o galerie prevazuta cu stalpi de sustinere a acoperisului, acoperit cu oloane si impartit in patru ape.
 
Constructia este facuta din piatra cioplita pe loc de mesteri pietrari turci si are grosimea de 85 cm. De specificat este faptul ca zidaria din blocuri de piatra a fost facuta fara a se folosi vreun liant ci folosindu-se scoabe din otel turnate pe loc in orificii facute in piatra, aceeasi tehnologie a fost folosita si la ridicarea minaretului, iar piatra cioplita îi confera acesteia zveltete si proportie ideala. In interiorul geamiei se afla mihrabul (altarul), fereastra oarba sau nisa orientata catre Piatra Neagra de la Kaba, Mecca si mimberul (amvonul, catedra) pentru predica imamului. O nota de originalitate o da impartirea printr-o balustrada joasa aflat la intrarea in lacasul de cult a unui spatiu destinat femeilor.
 
 
Minaretul se afla pe latura nordica a geamiei, pe terasa minaretului se poate ajunge prin intermediul unei scari interioare in forma de spirala. Geamia -lacas de cult si muzeu- are doua randuri de ferestre din care cele de la nivelul inferior au forma de patrulater iar cele de la nivelul superior au forma de arc frant. Pridvorul cu streasina de saciak, stalpii si balustradele din lemn dau o nota aparte geamiei.
Geamia Esmahan Sultan are de asemenea o fantana rituala, unde fiecare credincios isi facea ablutiunea inainte de slujba.
Curtea geamiei adaposteste si o serie de morminte  ale unor personalitati ale vremii cum ar fi cel al lui Mehmet Pasa pe al carui mormant se afla o piatra funerara ce il reprezinta la nr.22.
 
 
Islamul, religie monoteista, revelata si profetica, “religie a cartii” ca si religiile mozaica si crestina, incorporeaza mesajul divin in Coran, dezvaluit profetului Muhammed (571-632) -Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca-timp de 22 de ani (610-632), pe fragmente, pentru ca El si adeptii sai sa-l poata invata pe dinafara si sa se poata obisnui treptat sa exerseze recomandarile sale in viata lor de zi cu zi. In conceptia Coranului toti cei care cred intr-un Dumnezeu unic, se conformeaza si se supun invataturilor Lui, transmise de la oricare dintre profeti.

Schitul Cetațuia Negru Voda fascineaza prin asezarea pe piscul unui munte, la o altitudinea de 880 m, la confluenta dintre Valea Chiliilor, Valea lui Coman si apa Dâmboviței. Pozitia strategica de cetate de aparare a facut nemuritoare asezarea de pe vechiul drum de carausie dintre cele doua foste capitale ale Tarii Romanesti: Câmpulung si Târgoviste.
Numele Cetațuii este legat de cel al unei vestite cetati medievale, legendara ”cetate a Dâmbovitei”. Dar eterna fascinatie o reprezinta mica biserica din stânca unde s-au inaltat rugaciunile sihastrilor. Valea strabatuta de pârâul Cetatuia se numeste si astazi Valea Chiliilor, nume dat de multele chilii in care s-au retras in rugaciune calugarii din aceste parti. Sihastria de la Cetatuia este printre cele mai vechi de pe valea Dâmbovitei si una dintre cele mai speciale biserici rupestre din lantul celor care inconjoara Carpatii.
 
Biserica de pe munte adaposteste o icoana speciala. In anul 1996, pe cand se afla in mijlocul credinciosilor adunati la slujba, icoana cu chipul Maicii Domnului a inceput sa lacrimeze. Icoana facatoare de minuni atrage in fiecare an mii de credinciosi care vin sa se inchine la ea si multi dintre acestia se intorc la manastire marturisind ca rugaciunile lor au fost ascultate.
Pe cel mai inalt colt de stanca de pe varful Cetatuia se afla o cruce. Prapastia ce se deschide chiar in spatele Crucii Dorintelor este ametitoare. Traditia numeste acest loc ”Tronul lui Negru Voda”, aici s-a rugat Domnitorul Negru Voda impreuna cu sotia pentru a scapa de navalirea cotropitorilor. O legenda spune ca celui care ajunge aici si se roaga îi vor fi implinite trei dorinte, dar aceste dorinte trebuie chibzuite cu grija. Pe cararea de piatra ce coboara de la cruce se vad niste urme de picior sapate in piatra. Aceste urme misterioase, sunt ale lui Negru Voda si ale sotiei sale. Rugandu-se la Dumnezeu sa îi apere de urgia tatarilor ce navaleau in tara, domnul ar fi cerut un semn ca rugaciunea i-a fost auzita. Pe cand coborau de pe varful pe care s-au rugat, stanca s-a topit sub pasii lor, semn ca rugile le-au fost ascultate si indeplinite. In Sfantul Altar, in fiecare an, picura un fir de apa pentru o scurta perioada. Izvorul miraculos iese din stanca in perioada cuprinsa intre sarbatorile Izvorul Tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului.
 
In ”Pestera lui Negru Voda” au fost descoperite singurele moaste intregi ale unui cuvios roman din sec.al XVII-lea, asezate intr-o scorbura de piatra sub forma de sicriu. Pe unul dintre pereti este sapat in piatra ”Ioanichie schimonah 1638”. Sfantul Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost canonizat in anul 2009 cu praznuire la 26 iulie. Sfantul Cuvios Ioanichie este considerat un sfant ocrotitor al familiei si al celor care isi doresc copii.
 
In aceasta renumita vatra de sihastrie romaneasca, excesiv de aspra, s-au nevoit multi cuviosi timp de multe secole, iar unii dintre ei au ajuns la sfintenia desavarsita. Cetatuia face parte din acea ”Calea Lactee”, cum mai este numita, de asezari grupate in regiunea Carpatilor care au pastrat mai bine ca oriunde marile comori ale romanilor: unitatea, continuitatea, traditiile si credinta in Dumnezeu.