Let's go travel…

Legenda spune ca Labirintul din Creta, de altfel cel mai cunoscut labirint din mitologia greceasca, a fost construit de catre sculptorul Dedal. El a fost distrus si apoi reconstruit de mai multe ori, ultima data in anul 1380 î.Hr. labirintul a fost demolat definitiv.
A existat oare labirintul in realitate? o parte dintre istorici raspund afirmativ la aceasta intrebare, considerand ca Labirintul din Creta face parte dintre minunile lumii antice, desi in timpurile cand grecii au inceput sa-si scrie istoria, constructia Labirintului nu mai exista. Cel care a intreprins o serie de expeditii, in descoperirea Labirintului, a fost arheologul englez Arthur John Evans. Atentia arheologului a fost atrasa de colina Kefala care parea ca ar ascunde ceva. In urma sapaturilor ce au durat 30 de ani a fost scos la iveala Palatul din Cnossos.
 
El avea structura de labirint (cuvantul derivat din grecescul ”labrys”, insemnand ”banda dubla”) si fusese construit timp de 13 secole, in timpul civilizatiei Minoice. La prima vedere, planul palatului pare a fi lipsit de logica: alinierea camerelor, salilor, gradinilor si galeriilor este destul de ciudata. Cu toate acestea, planul palatului se bazeaza pe o idee arhitecturala neobisnuit de sofisticata, care avea ca obiectiv transmiterea conceptului de timp infinit. Camerele comunicau intre ele prin coridoare, formand un labirint enorm. Ele erau grupate in jurul unei curti centrale si erau dotate cu sisteme de ventilatie, de luminare si de scurgere a apei. Incaperile palatului ”se ascund” una in spatele alteia, astfel, de fiecare data, se deschid forme spatiale noi in fata ochilor.
Pe peretii interiori erau pictate fresce care infatisau multimea in zi de sarbatoare, scene de lupta, frumoase si elegante femei minoice. Este impresionant faptul ca aceste fresce inca mai pastreaza culorile vii, cu toate ca au trecut aproximativ 4000 ani de cand au fost pictate. Minoicii pictau cu coloranti extrasi din plante, aplicati pe tencuiala umeda, creând astfel culori permanente, indestructibile. Palatul era dotat cu bucatarii, sali de mese, bai, depozite si ateliere, acest complex urban putand adaposti, pe vremuri in jur de 100.000 de oameni.
 
In anul 1380 î.Hr., din motive necunoscute, el a fost parasit, insa locuitorii insulei Creta au pastrat amintiri despre minunata constructie. In insula Creta au fost gasite monede vechi, cu imaginea labirintului pe ele, ce dateaza din anul 300 î.Hr. Simbolul labirintului se regaseste si pe ornamentele palatului din Cnossos.
 
Celebra legenda povesteste ca Minotaurul, fiinta umana cu cap de taur, a fost inchis in inima palatului-labirint, iar el nu a putut gasi iesirea. Subiectul acestui mit este intalnit foarte des in arta: marele Picasso are o serie de gravuri cu tematica Minotaurului: Minotaurul orb, Minotauromachia, Guernica. Mitul mai spune ca regele Minos s-a casatorit cu Parsifae, iar aceasta a nascut un monstru, care avea corp de om si cap de taur, cu bot, cu par si coarne, dar acest monstru nu era multumit decat cu carne de om. Regele a trimis oameni sa il cheme pe Dedal la el si i-a cerut acestuia sa-i construiasca o cladire din care, cine intra, sa nu mai iasa, ca sa-l inchida acolo pe Minotaur, asa cum se numea copilul lui cu Parsifae. Dedal impreuna cu fiul sau Icar, au construit labirintul din Creta, in care regele Cretei, Minos, l-a inchis pe Minotaur. Banuiti ca ar fi ajutat pe Tezeu sa fuga, dupa uciderea Minotaurului, au fost inchisi in labirint de catre regele Minos. Pentru a putea evada din labirint, Dedal impreuna cu Icar au faurit niste aripi din pene si ceara si au zburat din labirint. Desi tatal lui Icar, i-a sugerat sa nu se apropie prea mult de soare, Icar fascinat de frumusetea inaltimilor a zburat cat mai sus. Helios, suparat ca oamenii pot zbura, a dat o caldura puternica, topind ceara, iar Icar cazand in apele marii Egee, lovindu-se de stancile unei insule si murind.
 
Pana in prezent, nu au putut fi descifrate scrierile descoperite aici. De asemenea, au ramas nedescifrate caracterele asemanatoare hieroglifelor egiptene, descoperite in insula Creta.

In anul 302 î.Hr., armata de mercenari a lui Demetrios, care numara peste 40000 de ostasi si 200 de nave de lupta, a atacat orasul Rhodos, capitala insulei grecesti cu acelasi nume. Aparatorii cetatii au dat dovada de un eroism nemaipomenit, impiedicând asediatorii sa cucereasca cetatea. In urma esecului, comandantul mercenarilor a ordonat sa fie construite masinarii pentru asediere, printre care si una enorma. Ea era atat de infricosatoare, incat a fost poreclita ”nimicitoarea oraselor”. Acest monstru, facut din lemn de stejar, putea fi apropiat de zidurile cetatii cu ajutorul unor roti. Mai tarziu, inginerii au calculat ca erau necesari 1400 de oameni pentru a-l misca. De la inaltimea turnului, se putea arunca somoioage aprinse si se puteau catapulta pietre de 50 kg. Din mijlocul celor noua etaje, peste cetatea asediata era coborat un fel de pod mobil, iar la baza turnului se afla un berbec, ce a produs o spartura in zidul cetatii inca de la primul atac. Demetrios planuia sa sparga cu ajutorul ei zidul cetatii. Asediatii, vazand masinaria aceasta fioroasa, s-au inspaimantat si au inceput sa se roage lui Helios, zeul soarelui. In cazul in care acesta le-ar fi ascultat rugaciunile, ei i-au promis chiar si o statuie, mult mai mare si mai frumoasa decat toate reprezentarile zeilor din acea epoca. ”Ajuta-te si cerul te va ajuta!” Rugaciunea lor a fost auzita, iar masinaria de lupta a fost distrusa, cazand intr-o groapa, care a aparut pe neasteptate in fata ei. Rhodienii, in semn de recunostinta pentru victoria minunata, au decis sa ridice o statuie dedicata zeitatii, cum nu se mai pomenise pana atunci.
Statuia care il reprezenta pe Helios, aparatorul insulei Rhodos, a fost realizata de catre Chares din Lindos cu metalul obtinut din masinariile de razboi, parasite de Demetrios pe campul de lupta. El a inceput realizarea statuii de la picioare, adaugand treptat elementele superioare. Pentru stabilitate, in jurul statuii era adunat un val de pamant. Ulterior, ea a fost intarita cu fier si piatra. Autorii antici spuneau ca valoarea totala a statuii era de peste 300 de talanti-costul a sapte tone de aur. Construirea Colosului a durat aproximativ 12 ani, fiind terminata in anul 282 î.Hr. Acesta avea 30 metri inaltime (unele surse vorbesc de 40 metri), era facut din bronz, iar soclul, cu inaltimea de 15 metri era din marmura alba.
Exista controverse in privinta locului in care se gasea Colosul: unele texte sustin ca acesta era amplasat in portul insulei, iar altele atesta situarea lui in centrul orasului. Totusi avand in vedere ca statuia, pe langa functia monumentala, avea si o functionalitate practica-era folosita in loc de far, varianta amplasarii in port este cea mai plauzibila. Exista si o teorie fantastica prin care se afirma ca picioarele statuii se aflau pe socluri diferite, iar navele intrau in port trecand pe dedesupt. Aceasta varianta nu poate fi adevarata din cauza faptului ca distanta dintre soclurile pe care erau plasate picioarele Colosului nu putea depasi lungimea de 10 metri, pe cand intrarea in port era mult mai mare.
 
Colosul din Rhodos a fost distrus de un cutremur puternic de pamant, in anul 226 î.Hr., la doar 56 de ani dupa finalizare, ramanand pe postament numai picioarele, pana la genunchi.
Regele Egiptului, Ptolemeu al III-lea, s-a oferit sa finanteze restaurarea statuii, dar locuitorii Rhodos-ului au refuzat, deoarece lor li se interzisese, printr-un oracol, reînaltarea monumentului. Colosul a ramas la pamant timp de peste 900 de ani, apoi a fost vandut unui negustor din Emesa. Statuia a fost fragmentata si transportata cu 900 de camile, aproximativ 300 tone de bronz.
Se crede ca statuia Colosului din Rhodos a fost sursa de inspiratie pentru sculptorul francez Auguste Bartholdi, cel care a construit Statuia Libertatii din New York.