Samos – insula lui Pitagora
Insula Samos face parte din Insulele Marii Egee de Nord-Est.
Are o suprafata de 490 km patrati si o populatie de 40000 locuitori. Numele insulei este legat de legenda lui Icar, care s-a inecat in mare incercand sa zboare la fel de sus ca zeii; drept pedeapsa, Zeus a ordonat soarelui sa ii arda aripile, Icar cazand in apele care inconjoara aceasta insula.
Capitala insulei este Samos, numita si Vathi, este cel mai mare oras si principalul port de pe insula.
Numeroase hoteluri, pensiuni si taverne situate de-a lungul tarmului ofera o panorama splendida asupra asfintitului in marea Egee.
Alte orase importante sunt: Karlovassi, al doilea oras ca marime si cel de-al doilea port al insulei si Pythagorion, orasul celebrului matematician din epoca antica. Karlovassi este cunoscut drept capitala comerciala si industriala a insulei, aici gasindu-se cele mai multe magazine.
Ce puteti vizita in Orasul Samos?
Muzeul de Arheologie, situat in centrul orasului Samos, aproape de Primarie. Biletul de intrare costa 2 euro si puteti viziona colectia de sculpturi arhaice si bijuterii realizate din piatra, bronz, lemn, fildes si pietre semipretioase.

Biserica Catolica si Bisericile Ortodoxe : Sf.Nicolae si Sf.Spiridon.

La 20 km de capitala se afla orasul Pythagorion, locul nasterii marelui matematician si filozof Pitagora.
Aici se afla si cel mai mare templu de pe insula, al Zeitei Hera construit in anul 500 î.Hr.
In insula Samos, au fost descoperite 67 de grote si pesteri in muntele Kerkis situat in partea de V a insulei.
In satul Mitilini se afla Muzeul de panteologie unde sunt expuse fosile de animale, colectii de minerale si roci descoperite pe insula.
Pe Insula Samos se poate ajunge cu avionul, ferry-boatul din Grecia si Turcia , ea aflandu-se la 18 mile marine de coasta de vest a Asiei Mici .
Din statiunea Kusadasi calatoria cu ferry-boatul dureaza 1 h si 30 min.
Multe dintre plajele insulei detin steagul albastru : Klima, Mykali, Potami, Lemonakia, Balos, Pythagorion etc.
Insula este renumita pentru vinurile sale in special din soiul muscat si prepararea caracatitei. In fiecare an ,vara se desfasoara un festival de muzica rock in statiunea Ireon.














Comentarii