Povestea cultivarii maslinilor…
Se pare că primele plantaţii de măslin au apărut acum 6.000 de ani, pe coasta estică a Mediteranei, din Siria şi Liban până la sudul Mării Caspice. De aici s-au extins în Egipt (cu 2000 de ani î.e.n.), unde măslinul era considerat arborele sacru protejat de Ra – zeul suprem al Soarelui. Treptat, a trecut în Grecia şi în Roma Antică, elaborându-se primele reguli de cultivare (alinierea rândurilor şi distanţa dintre pomi).
Aici era extras uleiul de măsline, folosit în ritualuri religioase de purificare, la prepararea mirului, ca sursă de iluminat, în alimentaţie şi pentru vindecarea rănilor.
După descoperirea Americii, măslinul a fost printre primii pomi care au traversat oceanul, fiind trimis din Sevilla spre Lumea Nouă, astfel că în anul 1560 existau deja livezi în Mexic. Ulterior s-au extins în Peru, Chile, Argentina, Africa de Sud, Australia şi California.
În prezent, plantaţiile din California sunt atât de întinse, încât asigură 70-80% din necesarul de consum al Statelor Unite.
Cele mai mari suprafeţe ocupate în prezent se găsesc în ţările din jurul Mării Mediterane, mai ales în Spania, unde există plantaţii cu aproape 200 milioane de măslini din totalul de 800 milioane cât ar exista pe tot globul.
In perioada Greciei Antice deja se stabilisera reguli stricte in ceea ce priveste cultivarea maslinilor, alinierea randurilor si dinstanta dintre ele; mai mult, in constitutia Atenei (legile lui Solon, anul 600 d.Ch.) se stipula clar ca oricine taia un maslin era pedepsit cu moartea.
Uleiul de masline era foarte solicitat in comertul din zona Mediteraneana, astfel ca amfore cu pretiosul lichid s-au gasit in coloniile grecesti de la Marea Neagra pana in Africa si Spania.
Datorita importantei maslinelor pentru cultura greaca si romana, aproape toate limbile europene au adoptat latinescul oliva, derivat din grecescul elais, elaia, care inseamna ‘’ulei de masline’’ (romanescul maslin si derivatiile sale provine din slavonul maslo, care inseamna ‘’ulei, grasime’’).
În cartea Facerea a Vechiului Testament stă scris: „şi porumbelul s-a întors la Noe spre seară având în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului“. Tot din Vechiul Testament aflăm că „măslinul este o plantă de valoare, ale cărei fructe sunt carne, iar frunzele sunt leacuri“.
O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei.
Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii.
Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin. Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena. Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei.
Măslinul a fost la mare preţuire în Grecia Antică, ceea ce l-a inspirat pe Homer, care considera uleiul de măsline drept „aurul lichid“ al vremii.
Treptat, uleiul de măsline a devenit monedă de schimb cu care se plăteau obiectele de preţ cum ar fi vazele de alabastru, îmbrăcămintea de lux, bronzul şi vinul de calitate. În legile elaborate de regele Solon, în jurul anului 600 î.e.n., se prevedea că „orice cetăţean grec care tăia un măslin era condamnat la moarte sau la exil“.
Cum se produce uleiul de măsline
Obţinerea uleiului din măsline coapte se făcea, încă din Antichitate, prin strivirea manuală a fructelor în bazine sferice din piatră de granit.
În prezent, extragerea se face mecanizat, în vase din oţel inoxidabil, iar separarea uleiului de pastă se face prin centrifugare.
Întreaga operaţie se execută la temperaturi scăzute, sub 300C, fără chimicale, asigurându-se menţinerea gustului, a culorii şi a valorii nutritive.
Din 5 kg de fructe incomplet mature se obţine un litru ulei extravirgin. Are culoarea galbenă, cu nuanţă verzuie, gust uşor iute şi miros plăcut.
Se păstrează la rece (8-140C) şi se transportă în bidoane de 5 sau 20 litri (nu în vase de plastic sau metale oxidabile).
După modul de procesare există 3 tipuri de ulei:
- extravirgin, obţinut din prima presare la rece, cu aciditate sub 0,8% şi gust superior;
- virgin, obţinut după a doua presare, cu aciditate sub 2%;
- rafinat, rezultat după un tratament chimic pentru neutralizarea acizilor şi a defectelor de gust.
În Antichitate, uleiul de măslin se folosea în temple la arderea în candele, la încoronarea cu lăstari tineri a câştigătorilor din jocurile Olimpice şi a învingătorilor din marile războaie sângeroase, precum şi la ungerea sacră a regilor şi preoţilor.
Cultivatorii de măslini erau scutiţi de serviciul militar.
Exista obiceiul ca atleţii greci să-şi frece capul cu ulei, iar datorită strălucirii pielii unse aceştia apăreau ca personaje mistice.
Pentru transportul amforelor cu ulei spre diverse centre comerciale din jurul Mării Mediterane, grecii şi-au construit corăbii speciale.
Încă din Antichitate, Hipocrate, părintele medicinii, recomanda măslinele pentru vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din fructele proaspete, neconservate, era indicat pentru tratarea multor boli cronice. În plus, în Grecia Antică se credea că măslinele mâncate cu sâmburi pot contribui la mărirea potenţei sexuale şi a fertilităţii feminine.
Cercetările actuale au demonstrat multiple proprietăţi terapeutice ale măslinelor: digestive, cicatrizante, vermifuge, astringente, febrifuge, nutritive, condimentare şi emoliente.
Pe plan mondial se produc anual 860.000 tone de masline si peste 1.600.000 tone de ulei de masline.
Fructele proaspete sunt foarte amare, iar pentru a schimba gustul sunt marinate in apa sarata sau pur si simplu acoperite cu sare pret de mai multe saptamani ( 40 zile).
Un alt proces, care dateaza din epoca romana, este de a spala fructele intr-o solutie de lesie inainte de marinare. Dupa ce gustul amar dispare, maslinele pot fi preparate in nenumarate feluri, si fiecare sat din zona mediterana are retetele sale. Maslinele pot fi marinate cu diverse arome, pot fi incluse in mii de retete, iar pietele din Grecia si nu numai ofera curiosilor zeci de specialitati traditionale.
Uleiul de masline, preferatul bucatarilor care pun inainte de orice calitatea, are mai multe grade de puritate, in functie de metoda de prelucrare.
Uleiul “extra virgin”, pur, este extras prin presarea la rece a fructului, avand o culoare limpede, cu tente galben-verzui si o aroma puternica.
A doua presare, la temperatura ridicata da un ulei numit pur si simplu “ulei de masline virgin”, cu o puritate scazuta.
Presarile ulterioare ale acelorasi fructe dau un ulei slab calitativ, numit “ulei de masline rafinat”, pentru ca este necesara o prelucrare suplimentara.
Sunt cunoscute câteva tipuri de măsline:
- kalamata – culoare purpurie;
- nicoise – culoare roşie-maronie, puţin acre şi uşor sărate;
- picholine – mici, ţuguiate, gust slab picant.
Astăzi, marile ţări producătoare de ulei de măsline sunt: Spania (44%), Italia (20%), Grecia (13%) şi Tunisia (7%).
Continuând calatoria este timpul sa pasim pe uscat…ai ajuns in Attica, unde se afla cel mai important port al Greciei, Piraeus.
Comentarii