Baile Herculane – armonia contrastului
In fiecare dimineată, aceeaşi grabă: repede la autobuz, un ambuteiaj, o gustare rapidă într-o pauză, şi prea puţin timp pentru a respira.Viaţa profesională modernă, cu telefonul mobil si alte gadgeturi îşi cere tributul: ne rămâne doar foarte puţin timp pentru a avea grijă de noi, pentru a ne întări forţele şi a ne bucura de linişte.Iar cel mai bun antidot pentru ritmul tot mai alert al vieții de zi cu zi îl constituie oazele SPA, care reușesc doar în câteva ore să vă redea întreaga energie și să vă inducă într-o stare de relaxare revigorantă!
Pornind de la acest fapt, Asociatia Pro Turism Herculane a desfasurat in perioada 21-23 octombrie 2016 la Hotel Afrodita Resort & Spa din Baile Herculane, cea de-a VI-a editie din seria de conferinte, initiate incepand cu luna aprilie 2014, pentru promovarea si dezvoltarea statiunii.Tema acestei editii a fost:‘’Băile Herculane, mai mult decât apă–Wellness, energie și viață’’
Moderatorul acestui eveniment a fost Traian BADULESCU – Ambasador al Bailor Herculane si jurnalist de turism. Evenimentul s-a bucurat de prezenta unor speakeri cu experienta in domeniul wellness & SPA printre care: Ioana MARIAN – Ambasador Global Wellness Day; Fondator ”desprespa.ro”, Mihaela DUMITRIU – Specialist in nutritie si preparator fizic, Mirela SURGHIE – PR Life style blogger.
Fiecare a vorbit despre promovarea unui stil de viata sanatos despre echilibrul perfect între activitate şi relaxare ce va garanta o nouă stare de bine organismului.Inspirată din vasta cultură romană a termelor şi a perpetuării frumuseţii, Baile Herculane, este refugiul potrivit pentru cei care caută relaxare, mişcare, îngrijire a corpului şi fortificare a sănătăţii.
In partea a II-a a evenimentului s-a pus accent pe promovarea potentialului turistic al zonei dar si crearea infrastructurii necesare, in scopul cresterii atractivitatii Bailor Herculane ca destinatie turistica. Asociatia Pro Turism Herculane inca de la infiintare, are ca scop, sa gaseasca solutii in afara de tratamentele cu apa termala, pentru turistii care isi pun intrebarea ce da bătăi de cap uneori: „ce mai facem azi?!“
Pentru acest subiect, au fost invitati la eveniment sa ne vorbeasca Dan ANGHELESCU - Specialist turism, Florin ARJOCU - Ambasador al Bailor Herculane si Blogger de turism si Adrian ALTARESCU – consilier Autoritatea Nationala pentru Turism.
Baile Herculane constituie un diamant ascuns cu tezaure naturale si culturale unice, pe care le poate oferi vizitatorilor, ‘’sensibilizati’’ fata de ‘’fata’’ actuala a statiunii (in conceptia unora) de ‘’statiune in paragina’’ sau mai nou ”rusinea nationala’’.Tocmai, pentru a nu mai arata cu degetul la ceea ce statiunea devenise candva una din ”bijuteriile turistice” ale monarhiei Austro-Ungare, Asociatia Pro Turism Herculane o sa continue seria de evenimente pentru a deschide ochii in primul rand autoritatilor locale, ministerelor de resort, la comoara care se ruineaza pe zi ce trece daca nu intervenim ferm sa facem ceva pentru a o salva.
La acest eveniment au participat specialisti din domeniul medical, manageri in activitatea de turism, jurnalisti din presa scrisa, radio si televiziune, bloggeri de turism.Despre Baile Herculane am mai scris aici, nu vreau sa mai reiau istoria locului si nici ce nu s-a facut pana acum, doresc ca urmatoarea editie, sa fie una speciala, sa aratam celor invitati ca s-a miscat ceva in statiune, ca initiativele Asociatiei Pro Turism Herculane nu au fost doar vorbe sau proiecte pe hartie, ce s-au transformat si in fapte. M-a bucurat prezenta in sala si ca speaker la eveniment, a reprezentantului Autoritatii Nationale pentru Turism domnul Adrian Altarescu si sper prin raportul domniei sale catre conducerea ANT, cei cu sarcini din cadrul Directiei de Infrastructura Turistica sa-si intoarca fata si spre aceasta statiune si acolo unde ar exista posibilitati de finantare cu fonduri europene sa ..nu o ‘’sara’’ de pe lista de prioritati.
Ca o concluzie, pot spune ca incet, incet prin actiunile desfasurate de Asociatia Pro Turism Herculane alaturi de cei care iubesc acest loc, in special tineri ambitiosi, a inceput a se pune cate-o piatra la temelia reconstructiei statiunii. Sa faceam ca Baile Herculane sa aibe un raspuns sau o propunere pentru fiecare gust şi pentru fiecare buget a celor care isi vor petrece vacantele in aceasta zona.
O amprenta diferita, elemente din diverse timpuri si civilizatii convietuiesc armonios printre aleele statiunii, sper sa ajung si sa ma mandresc cu acest loc de poveste.
In viata cotidiană, gălăgioasă si tumultoasă, este greu să îti oferi un moment de răgaz în care să îti îndrepti atentia către suflet.De aceea, uneori trebuie să ne oprim din graba noastră si să facem exact opusul: să încetinim, să ne relaxăm si să medităm.
Multumesc Octav Dragan pentru foto!
Comentarii