Mocanita – trenul amintirilor

December 18th, 2015 No Comments »

Numita adesea Mocanita de pe Valea Vaserului, Calea Ferata Forestiera din Viseu de Sus, situata chiar in nordul Romaniei, la granita cu Ucraina, reprezinta o bogatie atat din punct de vedere tehnic, cat si cultural.
Pe traseul caii ferate circula pana astazi, pe langa locomotive Diesel si locomotive cu abur, alimentate cu lemn. Prin acest lucru, Mocanita de pe Valea Vaserului devine cunoscuta in intreaga lume ca fiind ultima cale ferata forestiera activa, pe care circula locomotive cu abur.
mocanita 1  mocanita 2
Calea ferata ingusta (ecartament de 760 mm) trece printr-o vale de o salbaticie fermecatoare, de-a lungul raului Vaser, traversand poduri si sfredelind tunele. Strabate o zona impadurita enorma, unde nu exista drumuri de acces sau asezari omenesti si unde animalele salbatice sunt la ele acasa. Exploatarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului a inceput in secolul al XVIII-lea, sub dominatia austro-ungara. Colonistii vorbitori de limba germana au patruns primii in padurile virgine si cu ajutorul plutaritului au adus lemnul taiat la gaterele din Viseu de Sus.
In 1932 s-a inceput constructia la Calea Ferata Forestiera, care in comparatie cu plutaritul insemna un enorm progres tehnic.
Caile ferate forestiere s-au raspandit in acea vreme in toata Europa, in special in zona carpatica. Principiul de functionare era simplu-urmand cursul raului, a fost necesara o raza ingusta a curbelor (acest lucru permitea doar un ecartament ingust); la urcare Mocanita transporta doar vagoanele cu muncitori si vagoane goale pentru busteni, insa la coborare acestea erau pline cu lemn si practic locomotiva era impinsa pe sine de greutatea trenului pana la fabrica de prelucrare a lemnului.
mocanita 3  mocanita 4
O data cu dezvoltarea transportului rutier din anii 1950-1960, caile ferate forestiere din Europa au disparut progresiv.
In Romania insa, acestea s-au mentinut destul de mult, datorita dezvoltarii economice lente.
mocanita 6In 1970 in Romania mai existau peste 3600 km de cale ferata forestiera si in anul 1986 inca se mai fabricau noi locomotive cu abur.
La sfarsitul anilor 1980, in tara erau practicabile peste 15 cai ferate forestiere, cu o infrastructura de peste 1000 km.
Singura cale ferata forestiera care astazi mai functioneaza este Mocanita de pe Valea Vaserului – toate celelalte au fost scoase din functiune. Pentru ca locomotivele cu abur sa poata fi pastrate pentru activitatea turistica cat mai mult timp, trenurile de productie folosesc predominant locomotive Diesel.
Spre bucuria numerosilor vizitatori, traditia in Viseu de Sus isi continua drumul. Din luna mai pana in luna octombrie, circula regulat trenuri cu abur pentru turisti, de mai multe ori pe saptamana pana la statia Paltin si inapoi.

mocanita 5

Misterele Arhitecturii Francmasonice din Cetatea Luminii – Medias

October 24th, 2015 No Comments »

Daca privesti profilul cetatii pe harta, poti vedea cu usurinta ca un chip de om priveste spre Rasarit. In asteptarea luminii, acest profil ce semnifica regenerarea, se pierde in timp catre legenda arhitectului antic Hiram.
Istoria Mediasului relateaza despre breslele zidarilor si pietrarilor ce au ridicat zidurile fortificatiilor in perioada anilor 1490 – 1536. Dar mult mai vechi intamplari spun ca maiestria acestor oameni in a cladi constructii rezistente peste timp, precum si arta lor de a intelege marile simboluri ale lumii sunt de neegalat. Tainele cetatii incorporeaza in acest nemaiîntalnit profil un simbol al creatiei. imagini desprinse parca din imaginatie, arata ca Cetatea Medias este construita ca un adevarat Templu, in care initiatii desfasurau trasee secrete in cautarea Luminii.
Cladiri impresionante ce se profileaza a fi foste Temple, cuvinte – devize ce s-au pierdut in istorie, asteapta a fi descoperite astazi de cei, dornici sa reânvie viata cetatii medievale, vor raspunde la provocarea misterioasei cetati.
 
Mirajul Turnului Trompetilor
Inteleptii locului pastrau cu strasnicie tainele inaltarii spre albastrul cerului. Considerat de unii fara sfarsit, de altii doar inceputul unei noi calatorii, calea Turnului Bisericii Sf.Margareta se deschide in spirala spre cer, atingand aproape 70 de metri. Silueta constructiei a sadit de secole in mintea contemporanilor o serie de intrebari : cand si de cine a fost ridicat, cum au reusit arhitectii vremii sa se inalte atat de sus. de ce este atat de inclinat turnul ? O veche legenda spune ca breasla pietrarilor a dorit sa inalte un turn cun n-a mai fost altul, pentru a ajunge mai repede la ceruri. Trufia constructiei nu a fost privita cu cei mai buni ochi, puterea divina dand o lectie breslasilor, prin inclinarea acestui turn, spre luare aminte. Statui cu personaje de legenda, cum ar fi Turre Pitz, ceasul secular, au fost asezate inca din Evul Mediu pe turn, spre a aminti localnicilor ca cetatea e vesnic vie.
Cei mai curiosi dintre cei ce se aventureaza sa admire peisajele de la inaltime, vor putea cu usurinta a intelege ca vechii locuitori ai Mediasului isi doreau cat mai multa lumina, revendicand ca un privilegiu bucuria de a privi printre primii aparitia soarelui din acest magic simbol al cetatii, ce de sute de ani rezista in ciuda inclinarii sale.
Taina Vrajitoarelor

Mediasul avea drept la judecata capitala, adica de a condamna la moarte pe cei care, din diferite motive pareau a schimba cursul normal al vietii. Procese lungi, in care oamenii erau acuzati de a fi gresit unii impotriva celorlalti, sau ca au pactizat cu diavolul, au facut subiectul unor intamplari ce sunt parte din istoria cetatii Mediasului. Spectacolul arderilor pe rug se petrecea chiar in mijlocul cetatii, in piata mare, acolo unde intreaga suflare se aduna sa vada nemaiîntâlnitele evenimente. Istoria spune ca inceputurile vanatorii de vrajitoare au inceput la mijlocul secolului al XVI-lea pentru ca sa se sfarseasca doua secole mai tarziu. Se pare ca ultima ardere pe rug a unei vrajitoare la Medias a fost in jurul anului 1700.
Magica Stralucire a Gemenilor
Gemenii au rasarit din Miazanoapte spre a aduce lumina, creând povestea trecerii de la intuneric la lumina. Cei doi gemeni se transforma mereu, pana ajung ca mesageri ai vietii, in cocosi solari ce cantaresc mersul ceasurilor zilei. Misterioasa fresca a fost, inteleasa astazi in feluri diferite, de la vechile mituri ale lui Orfeu si Euridice, la fratia ce o leaga cavalerii medievali, de la legendele despre Castor si Polux la Francmasonerie, de la constelatia ce impodobeste cerul, la un omagiu adus muzicii. Este sigur ca, misterul acestor doua personaje ce raspandesc armonie prin ambianta vegetala si prezenta pasarilor nu vor fi cu usurinta descifrate, ramanand o provocare pentru orice trecator.
Secretele Cultului Feminin
Dintre toate figurile umane ce dainuie in Medias, o covarsitoare majoritate reprezinta imagini de femei. Intr-o atmosfera de basm, la finalul unei astfel de cautari, esti coplesit de figuri ce reprezinta muze, tinere fete, ingeri feminini, ursitoare, care iti arata ca Mediasul medieval purta un mare respect pentru simbolul feminin. Intr-o lume in care barbatul domina totul, iata ca la Medias, spiritul cavaleresc se manifesta intr-un fel cu totul deosebit, pretuind gratia feminina si fiinta care prin darul divin asigura perpetuuarea cetatii. Mitul Torcatoarei, asezata in mijlocul cetatii, pe o cladire de unde in fiecare dimineata lumina sublima a soarelui o inunda cu generozitate, evoca legenda ursitoarelor care se adunau la nasterea fiecarui copil din cetate. Pretuind aceste fantastice fiinte, oamenii burgului i-au adus un omagiu celei ce toarce firul vietii, in dorinta de a imbuna si de a capata “un fir” , o viata cat mai lunga.
Ezoterismul ce inconjoara aceasta statuie, ca si intreaga legenda a cultului feminin la Medias, sporeste aura de mister a Cetatii Luminii.
 

 

 

 


  • Facebook
  • LinkedIn