Let's go travel…

Pamukkale, ceea ce în limba turcă înseamnă “castel de bumbac”, este un sit natural aflat in sud-vestul Asiei mici, situat în regiunea Mării Egee, în valea râului Menderes la 20 km de orasul Denizli.
Se poate observa din departare si are 2700 m lungime şi 160 m latime.
Mişcărilor tectonice din aceasta zona, nu au provocat doar cutremure, au dat naştere si la numeroase izvoare termale cu temperatura de peste 35°C, care au depus de-a lungul secolelor sedimente de calcar alb.
Apa care curge din aceste izvoare, are in compunere substante minerale de calciu.
Apa conţine cantităţi mari de carbonat de hidrogen şi de calciu, ceea ce face ca ploile sa fie bogate în carbonat de calciu.
Aceste fenomene atmosferice lăsa straturi groase albe de calcar şi formeaza travertine de-a lungul pantei muntelui, făcând zona ca o fortareata de bumbac sau ’’piscine circulare’’ de ”gheaţă”.
  

Pamukkale este o atractie turistica majora, pentru turiştii care călătoresc pe coasta de vest a Asiei si impreuna cu ruinele vechiului oras antic Hierapolis, se afla din anul 1988 sub patrimoniul mondial al UNESCO.

Există foarte puţine locuri în lume de acest fel : Mammoth Hot Springs din Statele Unite ale Americii şi Huanglong din provincia Sichuan din China.
Din păcate, Pamukkale a fost ’’abuzat’’ în secolul al XX-lea, s-au construit hoteluri in apropierea formatiunilor calcaroase si aproape de vechiul oras Hierapolis, distrugand o parte din ruinele vechiului oras.
  
Apa termala (fierbinte) a fost canalizata în scopul de a umple bazinele artificiale în hoteluri.
A fost, de asemenea, construit un platou si drumuri de acces, pentru a permite vizitatorilor să ajungă la partea superioară a teraselor de calcar cu bicicleta , motocicleta sau pe jos.
A fost o perioada cand s-a permis accesul imbaierii in interiorul bazinelor, ceea ce a contribuit rapid la deteriorarea depunerilor de calcar.
Ca urmare a acestor distrugeri UNESCO a intervenit prin punerea în aplicare a unui plan de refacere a bazinelor de calcar : unele hoteluri au fost demolate, au interzis accesul cu mijloace de transport, accesul acum de catre turisti facandu-se cu picioarele goale si au INTERZIS SCALDATUL.
    
Un şanţ mic a fost săpat de-a lungul marginii, în scopul de a recupera apa şi pentru a preveni răspândirea ei. Părţile albite au culoarea maro din cauza luminii directe a soarelui.
S-a pus in aplicare un sistem de oprire a apei, pentru câteva ore pe zi. Din acest motiv, multe piscine sunt goale. În plus, situl natural este in permanenta monitorizat de către personalul care împiedică vizitatorii sa intre in bazine.

În fiecare an, lângă ruinele anticului oras Hierapolis are loc un festival internaţional de muzică. Cascadadele pietrificate de la Pamukkale atrag o mulţime de turisti si pelerini în fiecare an, care vin să se scalde în apele sale curative si in piscina amenajata in vechiul templu al CLEOPATREI.

În 325 după Hristos, primul Sinod Ecumenic a stabilit să se sărbătorească Paștele Creștin, „Învierea Domnului”, în prima duminică după luna plină a echinocțiului de primăvară.
Obiceiurile de Paşti sunt ecoul tradiţiilor vechi greceşti pe care religia creştină le-a acceptat şi pe parcursul timpului şi le-a însuşit. Acestea alcătuiesc o verigă vie de legatură între trecut şi prezent. Acestea ne vor ajuta să nu ne pierdem identitatea în viitor. Înainte de 1930 nu se spunea Paşti, ci „Strălucita” şi evenimentele se stabileau înainte şi după aceasta. In Duminica de Lăsata Secului nurorile duc portocale la soacre şi-şi cer iertare. La fel fac şi pentru naşele lor. În Insulele greceşti se confecţionează o papuşă Kira-Saracosti, cu şapte picioare-atâtea câte săptamâni sunt până la Paşte, fără gură ca să nu mănînce (din cauza postului) şi să nu-i vorbească pe ceilalţi, fără nas ca sa nu miroasă mâncărurile, cu urechi ca să audă şi cu mâinile împreunate pentru a se ruga. În fiecare vineri cînd merg la biserică, rup un picior al păpuşii, iar ultimul în Vinerea Mare.
 
În ajunul Sâmbetei lui Lazăr, copiii merg de dimineaţă, din casă în casă, chiar şi în satele vecine, purtînd efigia simbolică a lui Lazăr făcută din trestie (papură) şi alte materiale, împodobită cu panglici multicolore, flori de primavară şi coşuleţe cu flori de primavară. Ei execută cântecele lui Lazăr, iar a II-a parte preaslăvirea familiei: ei sunt răsplătiţi cu ouă pentru a le vopsi roşii de Paşte, nuci, mere, smochine şi alte bunătăţi. În multe locuri gospodinele fac omuleţi din aluat, numiţi Lăzăruţi, pe care îi oferă calzi, dimineaţa, copiilor veniţi la colindat. În Tessalia, cu colindele „Lazărului” merg de obicei fete numite „Lazărine”. În ziua următoare Duminicii Floriilor, toţi-mici si mari-merg la biserică să se pregatească sufleteşte pentru încercarea din Săptămâna Mare (Săptămâna Patimilor), care este o prelungire şi o trăire intensă a Postului (perioada Postului Mare). Credincioşii duc în Duminica Floriilor la biserică ramuri de dafin, iar în Thracia rodii, care sînt luate de către fetele tinere şi cele proaspăt măritate pentru a face mulţi copii. Seara merg toţi la biserică, ca să fie iertaţi, iar preotul, la rîndul sau, îşi cere iertare.
 
În Miercurea Mare, cu toţii merg la Maslul Bisericii. Iau faină pe care o pastrează tot anul ca să alunge răul. În Joia Mare, lumea vopseşte ouăle roşii, de dimineaţa înainte de răsăritul soarelui. Primul ou vopsit care va fi scos din oală este păstrat la icoane tot anul. Apa roşie se aruncă într-o groapă în pamânt şi se acoperă cu pământ. Copiii merg la biserică să se împartăşească; totodată, când răsare soarele se scoate din casă o batistă roşie, care se atârnă la intrarea în casă pentru a împărtăşi suferinţa crucificării lui Isus ce va avea loc seara. Seara, când se trag clopotele, se duc cununi de flori pentru cruce sau cadouri (batiste, şervete, cămăşi). Acestea mai târziu sânt vândute de către biserică, asa cum s-a precedat cu hainele lui Iisus. Toata noaptea bisericile sunt deschise, iar credincioşii ţin să rămână alături de Mântuitorul lor cel crucificat în acea zi. În Vinerea Mare se merge la Epitaf-o masă împodobită cu flori cu copii care trec pe dedesubt în formă de cruce, iar cei mari se închină. Toata ziua clopotele bat. Oamenii nu fac nici o muncă (curăţenie sau mâncare) şi manâncă fără ulei. Seara se face înconjurul cu epitaful. Credincioşii aleg pe cei care vor căra epitaful. Acesta este urmat de preoţi, cântareţi si toţi credincioşii cu lumânari aprinse. Procesiunea Epitafului parcurge toate străzile şi se întoarce la biserică. La fiecare răscruce preotul face urări, iar pe tot parcursul, cântăreţii şi credincioşii aduc osanale. Toate casele care se afla pe drumul procesiunii au aprinse la balcoane lumânări şi cădelniţe cu tămîie.
 
La întoarcerea în biserică toti credincioşii trec pe sub Epitaf susţinut de cei alesi, la intrarea în biserică. Cea mai profundă importanţă a Procesiunii Epitafului este purificarea morală a întregului teritoriu, a caselor şi a pământurilor comunităţii.
Vinerea Mare este dedicată celor plecaţi dintre noi. Toţi merg la cimitire şi duc celor morţi ouă, flori şi aprind candele. Este ziua postului celui mai sever, când unii îşi umezesc buzele numai cu oţet. În Sâmbăta Mare gospodinele pregătesc cozonaci. Seara pregătesc maghirita.