Dincolo de frontiere…

In anul 324, imparatul Constantin cel Mare a decis transferarea capitalei Imperiului Roman la Byzantion, veche colonie greceasca situata pe malul european al stramtorii Bosforului, care a primit denumirea de Noua Roma, iar mai tarziu, in cinstea imparatului, Constantinopol.
Constantin a initiat un plan de constructie grandios: a fost reconstruit Hipodromul, au fost ridicate palate noi, mareata Catedrala a Apostolilor, zidurile cetatii si multe monumente inedite. Din toate colturile imperiului erau aduse opere de arta. Orasul isi marise, astfel, dimensiunile de cateva ori, iar populatia crescuse, mai mult de pe urma emigrantilor, sositi din provinciile europene si asiatice.
  
  
Epoca de aur a Constantinopolului a fost intrerupta de cavalerii cruciati, care au ignorat interdictia papei Inocentius al III-lea, de-a ataca teritoriile crestine. Astfel, in 13 aprilie 1204, ei au cucerit orasul. Populatia de aici a fost masacrata, monumentele – distruse, iar o mare parte din valori au fost transportate in vest. Ocupatia Constantinopolului de catre latini a durat pana in anul 1261. In acelasi timp a inceput consolidarea imperiului de la Niceea. Ca rezultat, in anul 1259, Mihail Paleologul a devenit imparat. Acest fapt este considerat drept ultimul avant al Bizantului.
  
Orasul Constantinopol era asezat in peninsula formata de Marea Marmara si golful Cornul de Aur. Cartierele orasului, plasate pe litoral, erau protejate de ziduri inalte. Un sistem special de fortificatii, format din ziduri si turnuri, apara orasul din partea vestica. Grecii aveau incredere in zidurile cetatii aflate pe malul Marii Marmara, deoarece curentii marini de aici erau foarte puternici, fapt ce nu permitea descinderea ostasilor turci. Locul vunerabil in apararea Bizantului era Cornul de Aur, zona pentru care s-a elaborat un sistem special de protectie. In sistemul de fortificatii erau prevazute cateva porti si pasaje tainice.
In anul 1451, sultanul Mehmed al II-lea si-a propus sa cucereasca Constantinopolul.
Dorinta de-a ocupa Bizantul ii ocupa gandurile tanarului sultan, care ”zi si noapte, culcandu-se si sculandu-se, in palat si in afara lui, medita cu ce mijloace militare ar fi posibila cucerirea Constantinopolului ”.
Noaptea el construia planurile orasului, cautand locurile vulnerabile in fortificatiile acestuia.
Intr-un final, el s-a hotarat si a ordonat sa atace. Constantin al XI-lea a facut tot posibilul pentru a rezista demn in fata atacului inamicului, ale carui forte erau mult prea mari. Imparatul a poruncit sa fie suplimentate rezervele alimentare si sa se reconstruiasca unele elemente ale fortificatiilor.
In timpul acesta, turcii au construit fortareata Rumeli Hisari, privand Constantinopolul de iesirea la Marea Neagra. In anul 1453 el a reusit sa intre in Marea Marmara, intrerupand legaturile orasului cu Vestul. Ulterior, armata turceasca, care numara in jur de 1000.000 de ostasi, dintre care 20.000 erau ieniceri (dupa alte estimari mai recente, se citeaza 80.000 de soldati din care 10.000 ieniceri) a asediat Constantinopolul. Mehmed al II-lea a construit si o flota, compusa in majoritate din mercenari greci, pentru a asedia orasul de pe mare. Cu toate ca imparatul avea o oaste de doar 7000 de ostasi, din care 2000 erau mercenari straini, el a reusit sa apere orasul pentru putin timp. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slabi pregatiti si echipati, avand doar misiunea de-a ucide cat mai multi aparatori. Al doilea val, format in majoritatea din anatolieni, s-a concentrat asupra unei sectiuni de ziduri din partea de nord-vest al orasului, partial prabusita in urma loviturilor de tun. Aceasta sectiune de ziduri fusese ridicata mai recent, in secolul XI, si era mult mai slabita (cruciatii din 1204 au spart zidurile in acelasi loc).
Otomanii au reusit, in cele din urma, sa patrunda, dar au fost respinsi dupa scurt timp de catre aparatorii bizantini. Bizantinii au facut fata si celui de-al treilea atac, a trupelor de elita – ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandantii armatei bizantine, a fost ranit grav in timpul atacului si evacuarea sa de pe zidurile de aparare a provocat panica in randul aparatorilor.
Pe data de 29 mai (marti) 1453, Constantinopolul a cedat iar soarta lui Constantin al XI-lea a ramas necunoscuta pana in prezent, nu exista nicio informatie exacta despre moartea lui. In scurta vreme, decesul lui Constantin a devenit legenda, eclipsand faptele istorice petrecute.
  
In Grecia exista mai multe legende, cu privire la caderea Constantinopolului. Una dintre ele ne vorbeste despre doi preoti recitând divina liturgie asupra multimii (aflate in Catedrala Sfanta Sofia), au disparut in zidurile catedralei in timp ce primii ieniceri au patruns. Conform legendei, ei vor aparea din nou in ziua in care Constantinopolul va reveni in stapanirea crestinilor.
Alta legenda se refera la ”Regele de marmura”, Constantin al XI-lea, spunand: atunci cand otomanii au intrat in cetate, un inger l-a salvat pe imparat, transformandu-l intr-o bucata de marmura si ascunzandu-l intr-o pestera subterana de langa Poarta de Aur, unde asteapta sa fie readus la viata.
In viziunea lui Mehmed al II-lea, el era succesorul Imparatului Roman si s-a autointitulat ”Kayzer-i Rum”, adica Cezar (Imparat) Roman, dar a fost supranumit ”Cuceritorul”. Constantinopolul a devenit noua capitala a Imperiului Otoman, Catedrala Hagia Sofia, a fost transformata in moschee, desi biserica Ortodoxa greaca a fost lasata intacta si Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius) a fost numit Patriarhul Constantinopolului.